Când eram aproape convins că Mi 5-ul va fi ultimul meu telefon de la Xiaomi, aceștia lansează Mi A1 în propriile-i magazine din Europa, printre care și-n unul aflat la doar 10 minute de noul meu job… Ghinion, ghinion pur!
L-am înfiat în urmă cu puțin peste două săptămâni, iar în tot acest timp i-am făcut tot felul de lucruri. În primul rând i-am instalat Magisk (pentru că Android-ul nativ nu e chiar atât de practic pe cât ne imaginam mulți) și Xposed (pentru că YouTube Red nu este disponibil nici în Spania, iar alea 3-4 anunțuri ce-ți întrerup fiecare video redat cer insistent AdAway-ul).
Xiaomi Mi 6 a fost lansat recent și poate fi rezervat la mai mulți retaileri chinezi cu prețuri începând de la 499$. Cu cel mai mare preț îl găsiți la GearBest (600$), cu cel mai mic la OppoMart 489$). Nu e mare diferența, însă suficientă pentru achiziționarea unei perechi de căști Bluetooth și livrarea prin curier rapid, ca să nu aștepți telefonul cu săptămânile.
De căști Bluetooth vei avea nevoie, că noul iPhone de la Xiaomi n-are Jack, iar de cocalari nu ducem lipsă, avem destui. De altfel, lipsa acestui conector reprezintă primul mare motiv pentru care n-aș achiziționa Mi 6-ul dacă aș avea nevoie urgentă de un telefon. Bine că n-am.
Dacă v-aș spune să vă imaginați un gadget cu Android 5.1, procesor quad-core de „doar” 1.3 GHz, 1GB de memorie RAM, 8 GB ROM, conectivitate Wi-Fi, Bluetooth și 3G, la care se mai adaugă și ecranul protejat cu un strat de safir, probabil v-ați imagina un smartphone, dar ați greși. E vorba de un… smartwatch! Mai precis, despre NO. 1 D6.
Dacă plănuiați să achiziționați un smartphone chinezesc în viitorul apropiat, în special dacă acesta nu are în construcție un Helio P10, o grafică Mali-T860MP2, 4GB de memorie RAM, senzor de amprente și un acumulator de 4000 mAh, deși costa mai mult de 250$, merită să mai așteptați puțin. De ce nu, chiar să vă schimbați planurile dacă UMI Super se adeverește a fi chiar atât de bun pe cât pare în fișa tehnică și-n fotografii.
UMI Super este anunțat în plină campanie de promovare a UMI Touch, smartphone pe care îl testez zilele acestea și despre care, dacă fabricantul ar fi depus eforturi puțin mai mari la optimizarea sistemului de operare Android, aș fi avut doar cuvinte de laudă. Continuarea Când credeam că le-am văzut pe toate, vine UMI Super…
Iubitorilor de sporturi extreme le-a apărut un nou aliat, materializat cu ajutorul Blackview, un producător chinez de smartphone-uri cu o foarte bună reputație atunci când vine vorba de rezistența la șocuri și intemperii a dispozitivelor sale, în modelul BV6000.
Spre diferență de alte modele din aceeași categorie, Blackview BV6000 se poate lăuda cu specificații tehnice de invidiat chiar și de multe vârfuri de gamă convenționale. De exemplu, în construcția sa regăsim cea mai puternică versiune a Helio P10. Continuarea Blackview BV6000, un smartphone 4G puternic și rezistent
Anunțând că va lansa MIUI 8 pe 10 Mai, Xiaomi mi-a cam dat peste cap planurile de a scrie o recenzie a Mi 5, vârful lor de gamă pe care, trebuie să recunosc, mi l-am dorit cel mai mult dintre toate smartphone-urile avute până la momentul de față.