Cum se transferă fișiere prin Wi-Fi (wireless) de pe telefon pe PC sau alt dispozitiv conectat la aceeași rețea

Ne-am obișnuit să citim și dormim pe muzică de relaxare, singura care acoperă în mod plăcut zgomotele ambientale, care, astfel, nu ne mai distrag atenția (am descărcat de pe YouTube și transferat în telefoane una dintre miile de piste audio de nouă ore și le redăm de pe acestea, conectate cu ajutorul receptorului Bluetooth la vechile boxe).

adaptor bluetooth

Trebuia să vă spun toate astea pentru a înțelege de ce, aflându-ne în drum spre locația în care aveam să ne petrecem concediul, Oana mi-a cerut să-i transfer pe telefonul proaspăt actualizat „melodia aia de dormit”.
Continuarea…

O altă aplicație Android pentru transfer de fișiere prin Wi-Fi între smartphone și PC-uri cu Windows, Linux sau OS X

Nu e Xender, nici Infinit, și nici Pasteasy nu e, e o nouă aplicație care face aproape același lucru și anume, permite transferul și sincronizarea de fișiere prin wireless, între orice dispozitiv cu Android și orice PC cu Windows, Linux sau OS X. N-am văzut nimic revoluționar în asta, dar cum aplicația a făcut în doar două zile de la lansare ocolul Internetului, mi-am zis că n-am nimic de pierdut dacă o încerc.

DAEMON Sync

Chiar dacă la prima nu mi-a dat de înțeles acest lucru, DAEMON Sync s-a adeverit o aplicație foarte utilă, practic cea mai utilă pentru mine dintre toate aplicațiile de sincronizare a datelor pentru Android pe care le-am încercat până acum.
Continuarea…

Aplicație universală pentru transfer rapid de fișiere între dispozitive și PC-uri

Prin ianuarie, în cadrul unei liste formate din cele mai bune servicii de transfer a fișierelor de mari dimensiuni, vă vorbeam de Infinit. Două luni mai târziu, serviciul lansa un client pentru Android, iar o lună mai târziu „a văzut lumina zilei” și un altul pentru iOS.

Primele versiuni ale aplicațiilor pentru dispozitivele mobile erau departe de a fi mulțumitoare, dar între timp s-a lucrat mult la ambele, în momentul de față comportându-se excelent, în plus, a fost adăugat transferul rapid între dispozitive conectate la aceeași rețea.

transfer de fisiere de mari dimensiuni intre dispozitive

Apropo de transferul efectuat în rețea, pentru ca acesta să funcționeze e suficient ca ambele dispozitive, atât cel care trimite cât și cel care primește, să fie conectate la aceeași rețea locală, neavând importanță modalitatea în care este stabilită conexiunea (prin cablu ori wifi).
Continuarea…

WeTransfer: transfer de fișiere de până la 2 GB

Zilele trecute, încercând să rezolv o problemă a unei baze de date împreună cu cei de la Automattic, unul dintre inginerii care mă ajutau să dau de cap problemei mi-a cerut să-i trimit o nouă copie a bazei de date prin WeTransfer. A fost momentul în care auzeam pentru prima dată de acest serviciu Web și prin urmare, deși puteam avea încredere în interlocutorul meu, pentru a trimite fișierul am apelat la o variantă în care, în acel moment, aveam mai multă încredere. Totuși, am ținut minte serviciul și ieri, profitând de faptul că trebuia să trimit cuiva un fișier de câteva sute de MB, am apelat la WeTransfer.

Transfer fișiere mari cu WeTransfer

În momentul finalizării încărcării am primit un email de confirmare conținând data la care fișierul urma să fie șters, adresa de email a destinatarului, mărimea fișierului și link-ul de download, iar în tot acest timp, destinatarul primise aceleași informații în căsuța sa de email.
Continuarea…