Cu o duzină de zile în urmă, într-o zi de vineri ca oricare alta, mă sună Mr. Cristescu să-mi propună un „road trip” teleleu, adică genul acela de călătorie în care-ți petreci ziua-n mașină admirând peisajele prin parbriz. „Sigur, da cum să nu… du-te tu că eu te-aștept!”.
Îl înduplec până la urmă să nu ne întoarcem tot sâmbătă, ci să rămânem peste noapte acolo unde o să ajungem, pe motiv ca altfel nu o conving pe proaspăta doamnă Sucilă că e o idee bună. Stabilim totodată și destinația: Transalpina.
Sâmbătă ne trezim cu noaptea-n cap, că „I-am zis să vină la 8:00 și nu e frumos să-i facem să aștepte!”. Cu vreo 20 de minute înainte de plecare, îi fac Oanei instructajul de protecția muncii: „Vezi că ăsta conduce de zici că-l urmăresc mascații! Bagă un Emetostop și pune vreo două pungi în poșetă, mai bine să fie decât să le ducem dorul…”.
