O veritabilă dovadă că cei de la Xiaomi au înțeles perfect principalul motiv pentru care lumea îi cumpără brățările o avem în Amazfit Bip, brățara-ceas a cărei autonomie cu o încărcare completă poate depăși lejer 80 de zile (în cazul meu, după 72 de uz mai avea 10%).
Este primul gadget pe care, deși mi-a plăcut încă de când l-am văzut în render-uri nu m-am grăbit să-l cumpăr convins fiind că e imposibil să existe pe piață vreun gadget de acest fel cu o autonomie mai bună decât a celor din familia Mi Band. Mă înșelam.
Fiindcă dintotdeauna m-au fascinat automatizările domestice pe care le vedeam prin filme, în special cele invocate cu o simplă comandă vocală, mi-am împânzit casa cu diverse dispozitive, în special senzori și relee.
Totul a început în toamnă cu o promoție la Google Home din cadrul căreia formau parte gratuit o priză și un bec wifi de la Xiaomi; culmea, dispozitivele pe care le-am utilizat cel mai puțin în tot acest timp.
Când eram aproape convins că Mi 5-ul va fi ultimul meu telefon de la Xiaomi, aceștia lansează Mi A1 în propriile-i magazine din Europa, printre care și-n unul aflat la doar 10 minute de noul meu job… Ghinion, ghinion pur!
L-am înfiat în urmă cu puțin peste două săptămâni, iar în tot acest timp i-am făcut tot felul de lucruri. În primul rând i-am instalat Magisk (pentru că Android-ul nativ nu e chiar atât de practic pe cât ne imaginam mulți) și Xposed (pentru că YouTube Red nu este disponibil nici în Spania, iar alea 3-4 anunțuri ce-ți întrerup fiecare video redat cer insistent AdAway-ul).
Noile zvonuri apărute după publicarea pe Twitter a unei fotografii a cutiilor lui Xiaomi Redmi Note 5A, care indică o lansare iminentă a noului terminal, arată că acesta va dispune de un sistem dual de camere foto, procesor Snapdragon 625 (MSM8953) și 4GB de memorie RAM.
Mai mult, se pare că acesta va fi disponibil în cel puțin două versiuni, cu 64 și respectiv 32GB de spațiu de stocare, ambele alimentate de un acumulator cu o capacitate de 3750 mAh, cu 350 mAh mai puțin decât cea din construcția modelului actual.
Tocmai am aflat, cu ajutorul unui cititor care mi-a scris pe Facebook, că Xiaomi Mi 5 are o problemă nouă, apărută în ultimele versiuni de MIUI: volumul pe durata apelurilor telefonice este foarte slab.
La telefon vorbesc doar prin casca bluetooth sau folosind căștile iPhone-ului, așa că nu am sesizat problema până astăzi, când, împins de curiozitate, am renunțat la căști. Este afectat, se pare, inclusiv ROM-ul Xiaomi.eu bazat pe MIUI 8.2.2.0.
Dacă vă bătea gândul să achiziționați la un moment dat o pereche de căști Xiaomi Piston 3 Youth Edition, renunțați la idee. Sunt, de departe, cele mai proaste căști pe care le-am folosit vreodată.
Am cumpărat două perechi, una dintre ele pentru un prieten, ambele de foarte proastă calitate din toate punctele de vedere. Eu le-am folosit cu Xiaomi Mi 5, el cu un Lumia. De la microfon la cablu și difuzoare, niciunul n-are calitatea promisă în materialele de promovare.