Teams, WiFi și Bluetooth pe Ubuntu 20.04

Sărind dintr-o distro în alta în căutarea uneia pe care să o folosesc zilnic, vinerea trecută am ajuns —deși fără prea mari așteptări— la Ubuntu 20.04 Focal Fossa. Spre surprinderea mea totul, inclusiv ceea ce n-aș fi avut vreodată pretenții să o facă, mi-a funcționat impecabil încă din primul moment; de la Remmina la ISL și Teams (fără de care n-aș putea lucra), la Spotify.

Ubuntu 20.04 - working

În condițiile în care făcând aceleași chestii în Windows 10 consumul de resurse este aproape dublu, nici de acesta nu se pune problema în Ubuntu 20.04. De altfel, dintre toate distro-urile încercate în ultimele trei săptămâni, singurul care mi-a dat bătăi de cap cu resursele a fost Deepin 20, însă vorbim de o versiune beta, deci e absolut normal.

Cât despre funcționarea Teams pe Ubuntu 20.04, de care am mare nevoie zilele acestea și cu care am avut tot felul de probleme pe Manjaro 19.0.2, Debian 10.3.0 și elementary OS 5.1.3, am numai cuvinte de laudă.

Atât în sesiuni colaborative, ședințe cu peste 20 de participanți și webinars de 3-4 ore s-a comportat exemplar. În niciun moment n-a distorsionat voci, sunete sau imagini, ceea ce mă face să cred că și driverele adiționale pe care Ubuntu 20.04 le descarcă pe durata instalării sale sunt triate mult mai bine decât până acum.

Nici pe partea de conectivitate n-am avut probleme. De la conexiunea WiFi la căștile Sony și mausul Microsoft, totul a funcționat ireproșabil. Inclusiv Manjaro, în care deși niciodată n-am avut probleme de compatibilitate cu hardware-ul și perifericele wireless, pierde conexiunea cu căștile sau mausul la câteva ore și acestea trebuie reconectate manual.

Wireless in Ubuntu 2004

Mă așteptam să fie problematice, mereu au fost și doar știți că le aduceam întotdeauna în discuție de fiecare dată când vorbeam despre Ubuntu, Linux Mint sau orice altă distribuție construită pe Debian. Pe niciun sistem de operare GNU/Linux instalat pe laptopul ASUS nu mi-au funcționat atât de bine pe cât o fac în Ubuntu 20.04!

MDR-ZX330BT in Ubuntu

În fine, sper ca lucrurile să rămână la fel și după lansarea de mâine a versiunii finale. Între timp, preventiv, am blocat toate actualizările mai puțin pe cele de securitate, că sunt atât de mulțumit de cum funcționează încât îmi pare rău că nu l-am instalat pe SSD-ul principal, iar acum va trebui să-l reinstalez și configurez atunci când voi avea nevoie de mai mult spațiu.

1 Comentariu

  1. Este un „best deal”, crede-mă. Îl utilizez de când a apărut ca daily builds. Ca viteză este incomparabil cu iterațiile trecute. Încă odată îți mulțumesc pentru că m-ai pus pe drumul Linuxului prin articolele tale!

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.