Cum poți afla temperatura procesorului în Ubuntu fără a instala programe terțe în acest scop

Astăzi, convins că în cei șase ani care au trecut de când a ieșit pe porțile fabricii nimeni nu s-a deranjat să-l desfacă, m-am trezit hotărât să înlocuiesc pasta termoconductoare a ultrabook-ului. Înainte de a pune șurubelnița la treabă voiam să cunosc temperaturile atinse în full load.

temperatura dell latitude e7250

După zece minute în care practic n-am lăsat procesorul să respire, temperatura s-a stabilizat la 87 °C. Ținând cont de factorii ce au dus la atingerea acesteia, nu este deloc îngrijorătoare o valoare cu 18 °C inferioară celei pe care Intel o declară sigură pentru procesorul în cauză.

Mai mult, la doar 30 de secunde de la oprirea sarcinii aceasta a căzut la 57 °C, ori asta dă de înțeles că transferul de energie termică se realizează în parametri normali, așadar înlocuirea pastei termoconductoare putând fi amânată.

temperatura dell latitude e7250 dupa 30 de secude

Fie pasta termoconductoare utilizată de către cei de la Dell e al naibii de bună, fie cineva, la un moment dat, s-a înduplecat și a înlocuit-o (deși mă îndoiesc, E7250-ul trebuie demontat complet pentru asta). Oricum ar fi, am renunțat, temporar, la idee, operația nefiind justificată nici de utilizarea pe care i-o dau, rareori rezultând în full load superior a 10-15 secunde.

Aflarea temperaturii procesorului fără aplicații

Dacă nu stați în permanență cu ochii pe temperaturile PC-ului, ci le verificați ocazional, când bănuiți că ceva e în neregulă, în Ubuntu și distro-uri derivate puteți folosi comanda:

paste <(cat /sys/class/thermal/thermal_zone*/type) <(cat /sys/class/thermal/thermal_zone*/temp) | column -s $'\t' -t | sed 's/\(.\)..$/.\1°C/'

Iar dacă doriți să suprasolicitați procesorul pentru a afla cât de mult se apropie aceasta de limitele stabilite de către fabricant:

nproc | xargs seq | xargs -n1 -P4 md5sum /dev/zero

Înlocuiți în cadrul comenzii cifra "4" cu numărul reprezentând totalul nucleelor. Iar dacă nu cunoașteți numărul acestora îl puteți afla cu:

cat /proc/cpuinfo | grep ^processor | wc -l

Apropo, temperatura procesorului este afișată în dreptul x86_pkg_temp și reprezintă cea mai ridicată valoare afișată de senzori, singura relevantă în astfel de măsurători. Influențează, de asemenea, și temperatura ambientală, care n-ar trebui să depășească 23-24 °C.

termometru xiaomi

Iarna trecută mi se plângea un cunoscut că nu reușește să scadă temperatura procesorului sub 80 °C. Convins că n-a montat corect cooler-ul am mers să văd despre ce era vorba. Când ajung, observ că PC-ul se află la 75-80 cm distanță de un panou radiant…

1 Comentariu

  1. Au functionat amandoua comenzile, chiar daca eu le-am incercat in Manjaro 4.4.8.
    Pe cea cu stresatul procesorului nu am incercat-o, pt ca nu vreau sa-i ridic temperatura daca nu am nevoie. Maxim vad ca a atins 45, si acum a scazut la 43. E ok si asa. Foarte bun articolul.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.