În cât timp îți primești înapoi banii pentru comanda anulată pe AliExpress

Deși aveam de mult această curiozitate, n-am anulat comanda plasată pe AliExpress pentru a afla răspunsul, ci dintr-un motiv mult mai simplu: găsisem a doua zi, la cineva din București, produsul pe care îl comandasem, la un preț chiar mai bun. Am reușit totodată și performanța de a anula comanda înainte ca vânzătorul să pregătească și expedieze coletul.

produsul comandat

Însă AliExpress apucase să tragă banii din cont, mai precis suma de 295.95 lei, cea vizibilă în extrasul de cont de mai jos.

plata aliexpress

Șapte zile mai târziu, niciuna mai devreme sau mai târziu, suma a revenit, ușor ciuntită, în cont. Am pierdut, din câte se pare, aproximativ 20 de lei cu această manevră.

banii returnati pe card

Mi-am asumat asta încă din momentul anulării comenzii, iar calculele încă mi-au ieșit pe plus, iar asta fără să mai pun la socoteală că n-a mai trebuit să aștept cu inima cât un purice să-mi sosească produsul fragil tocmai din China.

Habar n-am cum ar fi stat lucrurile dacă vânzătorul ar fi apucat să trimită coletul și nici n-aș fi aflat, că nu sunt atât de nesimțit încât să anulez comenzi expediate, dar îmi imaginez că în astfel de situații returnarea banilor durează, și pe bună dreptate, mult mai mult.

13 Comentarii

  1. Depinde de vreo doi factori treaba asta. Cand faci solicitarea si mai ales moneda cardului cu care ai platit. Eu am platit euro, am constatat c-am gresit cantitatea (voiam 3 si comandasem 3×5) si am solicitat anulare. Banii erau doar blocati pe card si astfel dupa vreo cateva zile mi-a venit inapoi suma completa.
    S-ar putea ca o parte dim banii pierduti in cazul tau sa vina si din diferenta de curs.

    1. Salut, asta patesc eu cu cei de la emag si nu stiu ce pot face ca sa primesc banii inapoi ca banii sunt blocati pe card urmat de mesajul acesta „Pentru validarea cardului suma de 1 leu va fi retinuta temporar.
      Nu iti face griji, suma va fi deblocata dupa verificarea cardului” cum il pot debloca?

  2. Buna am facut o comanda pe aliexpres, a doua zi am anulat comanda, dar banii mi-au fost luati de pe cont.
    Imi mai baga inapoi pe cont daca comanda este anulata?

    Comentariu editat!

    1. Salut.
      O poti face fie din aplicatia Aliexpress fie din versiunea de site, disponibila sub orice browser, cautand un Tab denumit Orders si un buton Cancel Order.
      Lucrul asta il poti face la o comanda recent plasata, ce inca nu este deja procesata, in tranzit etc…

  3. Buna! Dacă am anulat comanda imediat ce a fost plasata, și banii nu sunt decât blocați pe card, este vreo posibilitate sa nu mi se anuleze și sa continue cu procesarea comenzii ?
    Comanda nu a fost făcută de mine, ci de unul din verișori, care nu știe sa Citească. Greseala mea a fost ca am uitat ca am cardul salvat in aplicație și ca plata se face direct.
    Mulțumesc anticipat!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.