Aplicație universală pentru transfer rapid de fișiere între dispozitive și PC-uri

Prin ianuarie, în cadrul unei liste formate din cele mai bune servicii de transfer a fișierelor de mari dimensiuni, vă vorbeam de Infinit. Două luni mai târziu, serviciul lansa un client pentru Android, iar o lună mai târziu „a văzut lumina zilei” și un altul pentru iOS.

Primele versiuni ale aplicațiilor pentru dispozitivele mobile erau departe de a fi mulțumitoare, dar între timp s-a lucrat mult la ambele, în momentul de față comportându-se excelent, în plus, a fost adăugat transferul rapid între dispozitive conectate la aceeași rețea.

transfer de fisiere de mari dimensiuni intre dispozitive

Apropo de transferul efectuat în rețea, pentru ca acesta să funcționeze e suficient ca ambele dispozitive, atât cel care trimite cât și cel care primește, să fie conectate la aceeași rețea locală, neavând importanță modalitatea în care este stabilită conexiunea (prin cablu ori wifi).

Evident, pentru efectuarea transferului clienții serviciului trebuie să fie instalați și configurați pe toate dispozitivele, dar dacă nu este așa, cel care primește fișierul va fi invitat să instaleze aplicația ce-i este destinată.

Dacă dispozitivele nu sunt conectate la aceeași rețea, adică în situația în care transferul trebuie efectuat neapărat prin intermediul unei conexiuni la Internet, Infinit face uz de protocolul p2p pentru asigurarea unei viteze de transfer cât mai rapide cu putință.

După cum ați putut vedea și în clipul video de prezentare, transferul se efectuează foarte ușor, acesta putând fi efectuat actualmente între dispozitive și computere cu sistemele de operare Android, iOS (iPhone și iPad), Windows și OS X. Atât pe smartphone cât și pe PC, transferul poate fi efectuat către propriile dispozitive sau către contactele din agendă.

transfer fisiere de mari dimensiuni

În ceea ce mă privește, mi-ar fi prins bine și clienți pentru Windows Phone și GNU/Linux, dar sper ca astfel de versiuni să facă parte din planurile de viitor ale dezvoltatorului. Dincolo de acest neajuns actual, Infinit rămâne una dintre cele mai utile modalități de transfer rapid a fișierelor de mari dimensiuni între dispozitive.

9 Comentarii

    1. Nu există. Limită există doar la spatiul de stocare cloud în funcție de pachet, pentru care creezi link de download, dar poți să transferi liniștit fișiere între dispozitive indiferent de dimensiune.

  1. Salut Cristi! Scuze pentru offtopic dar am o problema enervanta la un s4 mini. Daca il conectez la calculator prin cablu usb, este vazut si pot face transfer de date. Daca il pun in recovery mode(volume up, home si power) nu il vede deloc, nu il simte, parca e mort telefonul. Am incercat cablul pe alt samsung si e ok. Incercat pe xp, win7 si 8. Nu il simte nici un OS. Imi poti da o idee, am tot cautat si nu gasesc nimic sa pot trece peste asa ceva.

    Am avut root dar acum nici super SU nu ma mai ajuta. Imi spune ca nu gaseste ceva binaries, am copiat pe un miniSD arhiva zip cu supersu, da eroare la instalare (failed to verify whole-file signature). Telefonul e ok, il pot folosi acum. Dar as vrea sa pun cyanogenmod. Daca e vreo problema, te rog sa stergi comentariul. Multumesc anticipat.

  2. Am rezolvat problema. Din cauza supararii/oboselii tot apasam volume up. Combinatia corecta pentru download mode si ce imi trebuia mie este power DOWN(si nu UP)+power+home. Scuze pentru spam.

    1. Posibil. Dar, spre rușinea mea, n-am folosit BitTorrent Sync pentru a transfera date între smartphone și PC, așadar nu sunt în poziția de a face o comparație.

Lasă un răspuns

*