Cât de des trebuie repornit un smartphone cu Android?

androidUn utilizator de Reddit, lansa în urmă cu 6 zile întrebarea pe care o vedeți în titlu și întreba dacă cineva cunoaște vreun motiv pentru a reporni smartphone-ul periodic. Chiar așa, voi, cei care dispuneți de dispozitive cu Android, le reporniți periodic și dacă da, cam la cât timp?

În ceea ce mă privește, obișnuiesc să repornesc telefonul doar atunci când anumite aplicații, Feedly de regulă, încep să se comporte oarecum straniu ori să se închidă din senin. N-am stat să număr zilele care se scurg de la un restart la altul, dar să spunem că fac asta cam o dată la 2-3 luni. Bine, e adevărat și faptul că nu dispun de un smartphone de ultimă generație, așa că ar putea fi și acesta unul dintre motivele pentru care obosește puțin mai repede.

Chiar zilele trecute, vorbind cu un prieten pe tema opririi pc-urilor în fiecare seară, îi spuneam că-l opresc pe al meu foarte rar, de obicei atunci când apar probleme precum aceasta, când îmi cere să-l repornesc după instalarea unor actualizări importante sau a unei aplicații mai complexe, ori înainte de a pleca de acasă pentru o perioadă mai îndelungată de timp (>1 zi).

În rest, pc-ul e pornit și blocat. Nici standby, nici altceva. Fac asta de aproximativ doi ani și n-am întâmpinat nici un fel de probleme. De ce ar fi altfel în cazul telefoanelor de ultimă generație, despre care știm că nu mai foarte mult lucruri în comun cu dispozitivele pe care le purtam după noi în rucsac în urmă cu câțiva ani, devenind între timp pc-uri de buzunar?

Tags:

4 Comentarii

  1. Dacă nu ai pc-ul pe post de server, să ai camere care merg nonstop, sau cine știe ce aplicații de monitorizare, de ce ai ține aprins pc-ul să ardă gazul degeaba? De ce ar face asta un utilizator normal? Probabil că tu ești tovarăș bun cu ăia de la electrica 😀

    În primul an de facultate țineam și eu pc-ul foarte mult aprins. Cred că-l restartam la 2 săptămâni. Atunci mă ocupam cu rahaturi de trakere și torrente :)). Între timp mi-a venit mintea la cap.

    1. Pentru că de fiecare dată când plec de la el am tot felul de programe deschise, chestii neterminate, etc. Și pentru că Pitong. Că no, așa m-am obișnuit.

  2. smartphonul se reinitiaza singur doar cand face actualizarea de soft in rest nu obisnuiesc sa fac asta, este necesar!? In cazul pc-ului eu personal il am pornit permanent de 7 ani cu pauza de 1 luna pe an cand sunt in concediu si o data la 2-3 luni cand il suflu de praf cu compresorul. Consumul de energie nu este semnificativ mai mare.

  3. Am un amic care a avut uptime de vreo 1400 de ore (aproximativ doua luni) pe un S2.
    Eu cel mai mult l-am avut pornit 12 sau 13 zile.

    Restartarea PC-ului/telefonului/etc nu e necesara.

Lasă un răspuns

*