Ubuntu 12.04, 12.10 și 13.04 pe laptop, fără sunet prin Jack (necesar pentru căști, sistem audio, etc.)

Laptopul a început să-mi dea bătăi de cap imediat după ce am instalat în el Ubuntu 12.04. Un timp, nu foarte mult, folosisem Windows 7 în dual boot cu Ubuntu 11.10, fără nicio problemă. În schimb, în Ubuntu 12.04 și 12.10, problemele nu mai conteneau. Cel mai enervant era să trebuiască să mă conectez la Internet adaptorul Wireless Atheros, prin intermediul căruia, deși era posibilă conectarea la orice rețea, nu puteam naviga decent pe Internet sau descărca ceva, fără a da cu toți Sfinții de pereți, din două în două secunde. Soluția, dacă o pot numi așa, a fost înlocuirea adaptorului Wireless original cu unul Broadcom.

Chiar dacă nu în egală măsură, mă enerva și faptul că nu puteam asculta muzică în căști după repornirea laptopului. Ciudat era că, dacă dădeam Shut Down, problema se rezolva de la sine; categoric, m-am obișnuit să opresc laptopul chiar și atunci când ar fi trebuit să-l repornesc doar.

Celelalte două probleme cu care mă confruntam făceau imposibilă folosirea laptopului acasă ori seara. După cum v-am mai spus și cu alte ocazii, acasă obișnuiesc să conectez laptopul la un monitor, la o tastatură și un mouse Wireless. Până la Ubuntu 13.04 nu puteam face acest lucru deoarece:

  • Tastatura Wireless nu funcționa nici în ruptul capului,
  • Nu puteam regla luminozitatea display-ului.

Cu alte cuvinte, nu puteam conecta monitorul extern deoarece, pentru a putea scrie, trebuia să am laptop-ul în față. În schimb, dacă nu conectam monitorul, lumina display-ului laptopului mă orbea complet. Din fericire, în Ubuntu 13.04 pot folosi fără probleme tastatura Wireless și, chiar dacă problema luminozității încă n-a fost rezolvată oficial, am găsit un truc care îmi permite să modific intensitatea luminozității.

Ubuntu 13.04

Astfel, în momentul de față, în Ubuntu 13.04, încă mai încerc să găsesc o rezolvare definitivă a ambelor probleme nerezolvate, cea a sunetului prin Jack și cea a reglării luminozității cu ajutorul tastelor Fn. Iată ce soluții am găsit pentru a putea dispune de sunet prin mufa jack:

  • echo „options snd-hda-intel model=asus” | sudo tee -a /etc/modprobe.d/alsa-base.conf

Da, aceasta este comanda care, în teorie, dacă este executată în Teminal, după repornire ar trebui să rezolve problema sunetului prin Jack a laptop-ului meu. În teorie, că în practică, deși sunt mulți care susțin că au rezolvat problema, în cazul meu a rezultat a fi ineficientă. Dar fiindcă nu rezolvă problema mea, asta nu vrea să spună că vouă nu vă poate fi de folos. Atenție, însă, la un aspect! Comanda aceasta este utilă doar pentru a fi aplicată pe anumite laptopuri ASUS, relativ noi. Dacă dețineți un laptop construit de alt fabricant, în loc de asus, după model=, introduceți modelul corespunzător laptop-ului vostru, listat aici.

Conform listei, pentru posesorii unui Dell Precision M90, comanda va fi:

  • echo „options snd-hda-intel model=dell-m23” | sudo tee -a /etc/modprobe.d/alsa-base.conf

După executarea comenzii reporniți laptopul. La pornirea acestuia, teoretic, conectorul Jack al laptopului va funcționa. În caz contrar știți ce aveți de făcut: nu reporniți laptopul! Opriți-l cu Shut Down și porniți-l de la buton; asta cel puțin până când veți avea norocul să dați cu soluția definitivă.

Ajustarea luminozității cu tastele Fn


Selection_009

Pentru a ajusta luminozitatea display-ului laptopului cu ajutorul tastelor Fn, încercați următoarea metodă:

  • Realizați următorii pași:
    Executați în Terminal sudo gedit /etc/default/grub
    Adăugați acpi_osi= după quiet splash din GRUB_CMDLINE_LINUX_DEFAULT=”quiet splash”
    Salvați modificările, închideți gedit și executați sudo update-grub2

Reporniți laptopul și verificați că tastele Fn de reglare a intensității luminozității funcționează corect. În cazul laptopului meu, chiar dacă acum pot regla cu ușurință luminozitatea display-ului, setările acestea nu sunt menținute după repornire și nici indicatorul vizual nu este afișat în timpul apăsării tastelor. Chiar și așa, în sfârșit pot scrie și seara, de pe Ubuntu fără a necesita ochelari de soare!

Și fiindcă tot am adus vorba de problema luminozității, cum credeți că e posibil ca un Laptop să obțină certificarea Ubuntu și să fie promovat și vândut ca un sistem 100% compatibil cu această distribuție, atât timp cât inclusiv în certificat apar observații de genul „Hibernate may not work properly on this system” și „Brightness keys do not work for this system” ?!?

Bine că n-au pus „Ubuntu do not work on this system” ca anexă a certificatului care, într-o lume cu oameni normali, ar fi trebuit să garanteze compatibilitatea absolută.

Lasă un răspuns

*