Unde găsesc cleme de fixare a covorașelor auto?

Mi-am dat seama că am nevoie de covorașe de cauciuc pentru Tomată abia după prima ninsoare, în ziua în care i-am mocirlit bine mochetele. Cu această ocazie am realizat că multe dintre inelele care formează sistemul de prindere au dispărut în sacii aspiratoarelor din spălătorii.

cleme covoras auto

Aș vrea să cumpăr altele, însă am găsit doar seturi complete (șurub + inel) la prețuri nejustificat de mari (25 lei/buc), iar cum vreau să le schimb pe toate, 200 de lei nu dau pe ele nici dacă alternativa ar fi să culeg preșurile de pe sub scaune și banchetă la 2 fiecare ore.

Recurg la voi cu încrederea dobândită la primul apel de acest gen, poate vi se face milă de-un om neajutorat aflat la ananghie și vă încumetați și de această dată să-mi dați iar o mână de ajutor. 🙂

Caut sistemele de prindere ovale (VW), în caz că nu se deduce asta din poza atașată. Apreciez orice fel de ajutor, de la link-uri la nume de magazine din București unde credeți că aș putea găsi așa ceva (apropo, în ultima vizită la Vitan am găsit doar rotunde).

Actualizare în 06.02.2017

Azi a sosit comanda de pe Auto100. Am comandat 4 seturi (să fie acolo). Fiecare set costă 10 lei și este format din două șuruburi de prindere și două inele / șaibe ce vin montate pe covoraș. Mie îmi trebuiau doar șaibele, dar nu le-am găsit separat.

Atât șurubul cu clemă cât și inelele/șaibele sunt identice cu cele originale, 100% din material plastic.

8 Comentarii

    1. Sunt noi, conform discuției telefonice, un set include tot sistemul de prindere al unui covoraș. Azi ar trebui să ajungă coletul, iar dacă sunt OK, adaug link spre magazin.

  1. Dezmembrari auto cel mai sigur,se potrivesc extrem de bine(conditia sa gasesti aceeasi marca),si te asigur ca nimeni nu se va uita la cleme !

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.