Cum se instalează Virtualmin în CentOS 6.4

O fi cPanel mai simplu, nu zic nu, dar eu m-am obișnuit atât de mult cu Virtualmin și Webmin încât nu le-aș da pentru nimic în lume. Nu sunt perfecte și nici nu pretind asta, însă de ani buni, fiecărui client a cărui website necesită un upgrade la VPS sau server dedicat, dacă nu mi s-a cerut în mod expres altă soluție, i-am recomandat și instalat Virtualmin și Webmin, băgându-i în față pe aia cu „Păi e gratuit, la altele se plătește anual, iar pentru configurare, mentenanță și suport vă iau tot atât, nici un ban mai mult!”, și cum clientul „merge pe mâna mea”, suntem fericiți și mulțumiți amândoi, în mod special eu, simțindu-mă în largul meu folosind o platformă pe care o cunosc (aproape) ca pe Tatăl Nostru.

Logare Virtualmin

CentOS, în schimb, e una dintre puținele distribuții Linux pentru care am un foarte mare respect atunci când vine vorba de servere. Sunt de părere că aceasta este cea mai stabilă dintre toate cele gratuite cu care am lucrat și încă mai lucrez și drept dovadă, CentOS este sistemul de operare al serverului ce găzduiește acest blog, în ciuda faptului că altele, Ubuntu 13.10 de exemplu, am observat că pe aceeași configurație necesită de aproape trei ori mai puțin timp pentru a realiza un restart, chestiune mai puțin importantă, zic eu, având în vedere că serverul, odată configurat, nu prea ai de ce și prin urmare nici nu-l repornești cu lunile.

Acestea fiind spuse, presupunând că aveți la dispoziție un server cu CentOS 6.4 și nu știți ce web server control panel să-i instalați, vă recomand Virtualmin deoarece este gratuit, are un consum foarte redus de resurse și dispune de toate facilitățile de care a-ți putea avea nevoie pentru găzduirea, de exemplu, a blogului personal. Mai mult, acesta poate fi configurat pentru a funcționa atât cu Apache (implicit) cât și cu Nginx (se instalează separat).

Instalare Virtualmin în CentOS 6.4


Tocmai pregăteam, într-o mașină virtuală (motivele sunt irelevante în acest context), serverul Web al unui nou client, așa că am profitat de ocazie pentru a crea acest mic tutorial pe care îl puteți urma în scopul instalării Virtualmin și Webmin în CentOS 6.4.

Instalare Virtualmin in CentOS

Bineînțeles, trebuie să aveți acces root și datele de logare prin SSH, date pe care le primiți fără nici un fel de comentarii direct de la firma de hosting de la care aveți serverul. Dacă folosiți Windows, puteți folosi clientul PuTTY, în caz contrar, adică dacă sunteți utilizatori Linux, sunt sigur că știți ce aveți de făcut. De îndată ce v-ați logat, vă recomand să vă asigurați că sistemul este la zi:

yum -y update

După actualizare, instalați Perl, deoarece este esențial pentru atingerea scopului propus:

yum -y install perl

După ce ați instalat Perl, descărcați scriptul de instalare a Virtualmin:

wget https://software.virtualmin.com/gpl/scripts/install.sh

Apoi executați-l cu…

sh install.sh

În funcție de resursele serverului și conexiunea la Internet a acestuia, procesul poate dura câteva minute bune, inclusiv ore. Pe durata procesului de instalare vi se va cere doar să indicați hostname-ul dorit (eu pun de obicei numele site-ului, dar puteți pune orice altceva, acesta putând fi schimbat ulterior, în orice moment). Restul, și sunt sigur că am dreptate, se realizează fără a fi necesară intervenția voastră. La finalul instalării, și vă spun asta pentru a nu avea îndoieli, ar trebui să vedeți următoarele:

d_ssl ruby ruby-devel rubygems perl-XML-Simple perl-Crypt-SSLeay mlocate:Succeeded.
INFO - Updating SpamAssassin rules...
INFO - Rule updates done

Pentru a realiza configurarea propriu-zisă a serverului Web accesați interfața grafică a Virtualmin prin HTTPS, la adresa IP a serverului prin portul 10000 (la logare folosiți datele root). Veți fi întâmpinați de un asistent de configurare care vă va ghida pe tot parcursul procesului.

Configurare inițială Virtualmin

După cum vă spuneam și mai devreme, serverul HTTP implicit al Virtualmin este Apache, dar puteți instala și Nginx, eu preferându-l pe acesta din urmă datorită, evident, consumului de resurse mult mai mic și a performanțelor mai bune obținute cu el. Dar asta este o cu totul altă mâncare de pește, despre care vă voi vorbi, promit, cu prima ocazie ivită.

7 Comentarii

    1. Ideea e că n-are rost să comentezi dacă n-ai citit articolul. Am dat și motivul, am recomandat și PuTTY. Alte întrebări? 🙂

  1. De citit, l-am citit sau mai bine zis… l-am parcurs.
    Ma refeream la faptul ca se consuma resursele degeaba, cand pentru administrare avem putty. Da, e ok, e user friendly, dar cate ore petreci tu pe zi administrand dintr-un panou?
    Eu daca ma loghez o data pe saptamana sa fac un upgrade sau sa curat un cache… nimic altceva. Iar pe vps sunt cam 20 de site-uri…

    1. Avantajul la Virtualmin și Webmin e că nu trece de 15MB RAM, iar când nu ești ești pe CP, 1-2MB. Dar te poți convinge și tu de asta, că nah, am înțeles că te pricepi la servere. Cât despre „de ce un control panel?”, din simplu motiv că mi-e mai comod să dau două click-uri decât să-mi bat capul cu comenzi și VI, pe care, apropo, nu prea îl suport.

  2. Apropo, referitor la PuTTy etc.. in loc de vi, exista editoare ca nano/pico, deci.. la alea e bataie de cap 0. vi, cei drept recunosc, e de rahat.

    1. Majoritatea ne-am obișnuit cu el, și știi tu cu e când te obișnuiești cu ceva, bun sau rău, important e că îl cunoști…

  3. In opinia mea, nano este cel mai bun editor de Linux … Usor, comod, si fara batai de cap cum e vi-ul. Iar ca CP, aruncati o privire si pe CWP (CentOS Web Panel) …

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.