VJC: comprimă imagini / fotografii JPG pentru a ocupa mai puțin spațiu, fără pierderi de calitate

Până nu demult, toate imaginile și fotografiile JPG publicate pe blog, înainte de a le încărca, obișnuiam să le comprim fie cu Photoshop, fie cu RIOT (Radical Image Optimization Tool). De curând am aflat de VJC, un compresor de imagini JPG foarte bun, portabil, cu care, în unele cazuri am reușit să reduc spațiul ocupat de o fotografie cu până la 80%, fără pierderi vizibile de calitate, chiar dacă, logic, anumite informații au fost eliminate în timpul procesului de comprimare.

compresie imagini JPG

Imaginile JPG pe care dorim să le comprimăm cu VJC pot fi adăugate în acesta prin drag&drop sau prin intermediul butonului Open. Comprimarea se poate realiza în funcție de calitatea pe care dorim să o aibă imaginea rezultată în urma comprimării. În captura de mai sus, pentru a vă arăta cât de mult este redus după comprimare spațiul ocupat de o imagine, am ales păstrarea unei calități de 95%. Chiar și așa, programul a reușit să reducă mărimea imaginii de la 207 KB la doar 76 KB, adică 130 KB mai puțin! Prin urmare, sacrificând doar 5% din calitatea imaginii originale, spațiul ocupat de aceasta este cu peste 50% mai mic!

Având în vedere faptul că vorbim de un program portabil de doar 221 KB a căror rezultate sunt absolut incredibile, VJC devine perechea perfectă pentru PngOptimizer, un compresor de imagini PNG pe care îl folosesc de o bună bucată de timp. VJC este dezvoltat de GFsoft și poate fi descărcat de aici. Programul este compatibil cu toate versiunile sistemului de operare Windows.

4 Comentarii

  1. Foarte fain programul, n-am mai auzit de un astfel de program. Multumesc ca mi-ai dezvoltat cunostintele in ale PC-ului ;).

  2. Mulțumesc pentru prezentarea acestui program. Deși înainte foloseam servicii online de comprimare a imaginilor acum îl folosesc pe acesta pentru a-mi comprima puțin imaginile produselor mele de pe Okazii fiindcă ei nu prea acceptă imagini >2MB.

Lasă un răspuns

*