Windows Defender, „singurul antivirus recomandat pentru Windows 8.1 și Windows 10”

Nu conspiraționiștii, ci Robert O’Callahan și alți ingineri implicați în prezent sau la un moment dat în dezvoltarea browserelor Firefox și Chrome sunt cei care susțin că în Windows 8.1 și Windows 10 nu ar trebui să folosim alt antivirus decât Windows Defender.

windows defender

Mai mult, ne recomandă să renunțăm la orice soluție de securitate non-Microsoft, insistând asupra faptului că acestea sunt atât de invazive încât împiedică navigatoarele Web să-și protejeze eficient utilizatorii de amenințările provenite din mediul online.

O’Callahan nu este singurul care consideră că vremea antivirușilor a trecut. Justin Schuh, șeful pe zona de securitate a echipei din spatele browser-ului Google Chrome spune că antivirușii reprezintă singurul mare impediment pentru care nu poate crea un browser sigur.

Unul din exemplele date de acesta vorbește despre faptul că, din cauza producătorilor de antiviruși, izolarea plugin-ului Flash pe 32 de biți […] a fost amânată. Prin modul în care funcționează, antivirușii se interpun în buna funcționare a protocolului HTTPS (responsabil de transferul securizat al datelor către și dinspre browser-ul web).

[…] Schuh spune că antivirusul din ziua de azi nu doar că nu mai are un rol important în securitatea datelor, ba chiar împiedică creșterea nivelului de securitate al browserelor web, ca principală punte între dispozitive și internet. (sursa)

Iar dacă vă interesează subiectul vă recomand să aruncați o privire și peste acest articol și în special peste comentariile de acolo.

Adevărul e că apă la moară le-au dat și Trend MicroAVG și alte nume mari în rândul dezvoltatorilor de soluții antivirus, tocmai de aceea ar fi interesant de ascultat și reacțiile producătorilor, fără de excepții, de la Microsoft la Bitdefender.

Personal, sunt de părere că utilizatorii neexperimentați necesită o protecție antivirus mult mai bună decât cea oferită de Windows Defender, dar cum nu sunt o autoritate în domeniu nu-mi pot permite să vă sugerez o tabără sau alta în confruntările de acest tip.

16 Comentarii

  1. Eu folosesc Panda cloud Pro + Malwarebytes Pro si sunt extrem de multumit. Acum o luna ,am reinstalat windows-ul,dupa aproape doi ani. L-am reinstalat doar pentru ca browserele se deschideau extrem de greu. Oricat le-am dezinstalat ,sters etc. ,in rest totul era ok. Dar nu am folosit software piratat,jocuri piratate. Pentru office sunt atatea programe similare free,poate si asta este un atu.In rest, sanatate tuturor.

    1. Testeaza si Mailbird.
      Varianta free stiam ca iti gestioneaza maxim 3 conturi email limitarea fiind eliminata in varianta Pro.
      Eu tot de aici de la Cristian am auzit si am recomandat programul fiind multumit de el.
      Pe parte de protectie tot Panda Cloud am instalat, incercandu-le pe toate, fiind destul de prietenos cu resursele sistemului iar pe partea produselor software cu plata si abonament am testat suitele oferite de Symantec, cu al sau Norton fiind destul de competent in lupta cotidiana. 😀
      Windows in general este predispus atacurilor fiind cea mai comuna platforma, avand si cota de piata mare siguranta maxima nefiind nici pe sistemele de operare bazate pe linux, totusi fiind mai rezistente daca sunt configurate corespunzator.

  2. Pai pe asta il folosesc, din Windows 10, are si cloud acuma in cea mai recenta versiune de Windows 10. Cu actualizare zilnica automata, etc. Cel mai bun !

  3. nu mai folosesc avast sau alt antivirus am avut numai neplaceri ma limitez doar la windous defender si sunt foarte multumit mai scanez uneori cu malwarebytes ca sa fiu mai sigur apoi il dezinstalez

Lasă un răspuns

*